Antonescu, președinte peste „imbecili”

Antonescu, președinte peste „imbecili
Publicat: 01/11/2012, 22:36
Actualizat: 13/07/2016, 11:56

Sunt foarte curios ce stări poate trăi un, să spunem, președinte de țară, „păstorind” un popor apreciat chiar de „domnia” sa, drept semi-imbecil. În această frază nu există o exagerare, ci doar o concluzie construită pe logica USL: „Cele șapte milioane și jumătate de alegători, care au votat împotriva lui Băsescu, au votat în favoarea lui Antonescu”.

În primul rând, că nu toți cei care nu-l mai vor pe Băsescu, îl vor pe Antonescu; ceea ce e la mintea oricărui „imbecil”. Doi, că, dacă mergem pe această logică, putem trage concluzia că toate celelalte opt milioane de români, care n-au participat la referendum – nu spun nici 10 milioane, nici 11 -, îl sprijină pe Traian Băsescu, ei boicotând votarea spre a nu legitima un „falș ordinar”. Continuând astfel, mai putem specula nu numai că președintele în exercițiu este susținut, astăzi, de un procent aproape dublu de electori față de scorul obținut la alegerile din 2009 – cinci milioane de oameni -, dar și că toți cei care îl susțin pe Băsescu sunt, evident, împotriva lui Antonescu, implicit împotriva manevrelor sale preelectorale, indeciziei față de zona pe care înceracă să o reprezine în Parlament, nu mai puțin, critici față de faptul că „viitorul președinte” și actual liderul PNL a ales să candideze într-un colegiu din Alexandria.

Consecință, nouă milioane de electori sunt potențiali „imbecili”, întrucât nu înțeleg de ce un candidat la președinția României se retrage într-un colegiu teleormănean și, evident, își pun întrebări, trag concluzii, își dau cu părerea – lucru permis de regulamentul jocului democratic.

Dincolo de această reducere, speculativă, la absurd, personal cred că un individ care dovedește o lipsă cruntă de educație, jignind grosolan, la tv, nu o jumătate din poporul său, ci și doar o „masă” oarecare de oameni, pentru că nu-l agreează, nu-l înțeleg, nu-l votează, își pun întrebări și caută răspunsuri, trebuie să-și dea demisia din orice funcție plătită din banii alegătorilor – implicit din aceea de parlamentar-chiulangiu -, fără a mai avea îndrăzneala să candideze, vreodată, pentru Cotroceni.
Spun asta în aceeași măsură în care am dezavuat, la vremea respectivă, toate remarcile tendențioase, vulgare și jgnitoare produse de Traian Băsescu la adresa unor români – de la Rege la simplu cetățean.

Nu poate fi normal ca un individ plin de aroganță, văzându-se deja președintele acestei țări ploioase, să apară la televizor de unde, „halucinat” și halucinant să se exprime ca pe centura politică – acolo unde alt gafeur, Traian Băsescu, o trimetea pe Lavinia Șandru. „Mă adresez imbecililor care…” a spus Antonescu fără să clipească.

Ei bine, și atunci care să fie motivul pentru care, noi, imbecilii, trebuie să acceptăm și să votăm mereu mai multă bădărănie, lipsă de educație, isterie și aroganță?!

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu